Castiga puncte de fidelitate achizitionand produse pe care le poti folosi ca discount la urmatoarele comenzi ! LOGIN / CREARE CONT!
Ziua Îndrăgostiților: Legenda Sfântului Valentin

Legenda Sfântului Valentin și a Zilei Îndrăgostiților este cufundată în mister. Scrierile vechi creștine vorbesc de trei sfinți ce au purtat numele de Valentin. Astăzi sărbătorim ziua îndrăgostiților dovedindu-ne iubirea jumătății noastre. Dar cum am ajuns totuși aici? Când a devenit sărbătoarea iubirii ce o cunoaștem astăzi? Și de ce acest Sfânt misterios este protectorul îndrăgostiților?

Legenda Protectorului Iubirii

Se cunosc foarte puține informații despre Sfântul Valentin, sau mai bine zis Sfinții Valentin. Biserica catolică recunoaște trei sfinți ca fiind sărbătoriți pe data de 14 februarie. Toți trei ar fi trăit în secolul al III-lea și toți trei ar fi fost cetățeni romani, conform legendelor medievale. Dar nici unul nu pare să fii avut legături prea strânse cu sărbătoarea din zilele noastre.

Unul dintrei ei, episcop de Terni, a vindecat o fată de orbire, ca mai apoi să se îndrăgostească de ea. Un altul, preot care căsătorea tineri îndrăgostiți, contrar dorințelor împăratului. Cel din urmă Sfânt Valentin, ar fi trăit în Africa alături de câțiva discipoli, neștiindu-se mai multe despre el.

Originea Zilei Îndrăgostiților

Papa Gelasius I, ultimul papă de origine africană, a fost cel care a stabilit în anul 496 ca 14 februarie să fie ziua în care îl sărbătorim pe Sfântul Valentin. Dar această celebrare nu avea nici o legătură cu iubirea.

Abia în Evul Mediu, consideră unii istorici, ziua Sfântului Valentin devine cu adevărat ziua îndrăgostiților pe care o cunoaștem astăzi. Datorită contribuției poetului englez Geoffrey Chaucer. Poemul său, “Parlement of Foules” (sec. XIV) atribuie o latură romantică zilei de 14 februarie, totul datorită versului: “Pentru că se întâmpla de Ziua Sfântului Valentin/ Când fiecare mireasă își alege perechea’’. Fiecare englez a început să perceapă Ziua Sfântului Valentin ca ziua în care îți legi destinele cu aleasul/a inimii tale. Sărbătoarea a devenit într-atât de populară în perioada victoriană, încât a început să se răspândească pe întreg globul.

În prezent, ne celebrăm iubirea pe 14 februarie și îl cinstim pe Sfântul Valentin ca protector al îndrăgostiților. Schimbul de cadouri a devenit sinonim cu această zi, iar noi ne bucurăm să îți stăm la dispoziție. Cum boabele de cacao sunt recunoscute ca fiind ingredientul ce oferă o dispoziție mai bună, am putea să le considerăm cadoul perfect. Îți propunem un pachet special gândit pentru ziua îndrăgostiților!

2018. Aromes Noirs. All rights reserved.
Powered by Premium Promotion & Azaleea.com

Execution time and Memory usage

Point Execution time (seconds) Usage memory (bytes) Database queries
By theme Total (WP+Plugins+Theme) By theme Total (WP+Plugins+Theme) By theme Total (WP+Plugins+Theme)
THEME START - 0.752 - 84 965 256 - 26
After load theme required files 0.118 0.87 13 905 448 98 870 704 0 26
After WP INIT actions - 1.416 - 129 753 384 - 69
After Theme Init 0.133 1.431 14 913 112 130 761 048 6 75
BODY start 0.274 1.572 16 804 384 132 652 320 27 96
Before Page Header 0.275 1.574 16 809 528 132 657 464 29 98
After show menu 0.336 1.634 17 256 536 133 104 472 44 113
Before Page content 0.346 1.644 17 170 488 133 018 424 48 117
After Page content 0.378 1.676 17 249 504 133 097 440 52 121
After Footer 0.407 1.705 17 679 264 133 527 200 61 130
After Theme HTML output 0.408 1.706 17 577 424 133 425 360 62 131
WP PAGE OUTPUT END - 1.72 - 133 480 232 - 137